Pagina sâmbetenilor de pretutindeni.
Astăzi 01.11 a venit pe lume Andrei Roşca.
Felicitari Mirela şi Ionel, sa crească bebele sănătos şi vă transmitem că abia aşteptăm să-l aduceţi acasă să ne jucăm cu el prin curte.
Pentru fotografii vizitaţi site-ul nostru zilele acestea. Am semnat cu Mirela şi Ionel contract de exclusivitate, după modelul marilor vedete, deci oficial, cele mai frumoase poze cu Andrei, doar pe www.sambata-de-jos.ro
Felicitări Li&Fe pentru că sunteţi bunici şi mie pentru că am devenit unchi 
Bine v-am regăsit.
Am primit azi un e-mail pe care il public aici.
Sunt sigur că micul anunţ îşi va găsi ecou printre simbenetii noştri şi vor fi oameni care să ne dea detalii.
Oricine ne poate ajuta e binevenit aici pe site cu un comentariu, sau cu un e-mail pe adresa din sectiunea “Contact”. Aşadar:
“Buna ziua,
Domnule Dan, să vă trăiască bebele, să crească mare, sănătos, şi să punem aici pe site poze de la toate evenimentele fericite din viaţa lui: botez, majorat, cununie, sau când va prinde peşti de pe râu precum tatăl lui. :)
La Beijing staţiile de autobuz au nume foarte frumoase şi uşor de pronunţat iar panourile luminoase care indică numele staţiilor sunt legate cu lanţ.
Dacă nu vă place transportul in comun aveţi posibilitatea să meargeţi frumos cu taxiul. Acestea arată într-un mare fel, cu protecţie anti-efracţie iar în loc de brăduţul mirositor cu “Petrom” agăţat de oglinda la şofer, nişte ciucurei roşii şi chinezesti, cum altfel…
In episodul următor, poze de la Marele Zid. Chinezesc şi el, desigur :)
Ne-au invitat colegii de aici la un restaurant de-al lor in care fiecare avea în faţă plita proprie pe care işi gatea singur din “materiile prime” ce treceau prin faţa lui, fară număr, pe o masă rotativă.
Din păcate, după ce le găteai in “zama” din dotare, cărneturile alea roşii nu mai arătau aşa de bine 
Pe perete era un tablou mare in care erau desenate şi explicate părţile componente ale unei vaci, pentru ca lumea să se nutrească in cunoştinţă de cauză.
Clar, am înţeles tot ce scrie acolo, deci “pulpă dreapta spate”, “ceafă”, si restul vă las pe voi să descifraţi.
Mâine o sa vă prezint poze cu taxiurile in Beijing, cum se numesc staţiile de troleu de pe stradă, şi alte amănunte interesante de aici.
Rămâneţi aproape.
La sfârşitul săptămânii trecute, Herghelia noastră a împlinit 90 de ani. Câteva imagini de la eveniment:
Au participat si Prinţul Paul de România împreună cu Prinţesa Lia:
Şi alteţele noastre regale, locale:
Deoarece n-am participat personal la eveniment, pozele sunt de imprumut: cea cu familia regală de la Buna Ziua Făgăraş iar celelalte două de la vecinul si prietenul Cosmin.
Revin in curând cu imagini de lângă Marele Zid Chinezesc.
Vă aştept aici pe site.
Şi o vedere din lateral…
Cu mai multe detalii, peste 12 ore când o sa ajung in Beijing.
Aşa sună sloganul unei firme producătoare de valize, firmă care are magazine şi reclame în toate aeroporturile lumii.
O să prezint aici sub formă de jurnal de călătorie şi imagini o parte din poveştile valizei mele, de pe unde s-a preumblat şi de pe unde o să călătorească ea in continuare.
Pentru azi, o poveste din 2007 din Africa de Sud despre o reptilă care imi intra in cameră şi mi se aşeza de fiecare dată în acelaşi loc, pe perdea
Voi reveni…
…în schimb sunt in plină desfăşurare meciurile intre echipele de “Old Boys” din Ţara Făgăraşului.
Şi chiar dacă nu mă prea încadrez eu ca vârstă la Old Boys, prin amabilitatea d-lui Cosmin (care scrie nişte articole foarte interesante pe site-ul Blog de bloc) am avut şi eu onoarea să-i cunosc pe aceşti baieţi extraordinari şi să joc fotbal alături de ei.
Sâmbătă 24 iulie am avut ca oaspeţi la Făgăraş echipa Old Boys din Oraşul Victoria, meci in care am avut plăcuta surpriză să am ca “adversar” un consătean de-al nostru, şi Muşat pe deasupra :)
Nu puteam rata ocazia să pubilc imagini de la eveniment, mai ales că din cei douăzeci şi doi de jucatori din teren, trei eram din Sâmbăta de Jos…
Aşadar, o poză împreună cu echipa din Victoria:
2 x Muşat :
…şi Cosmin, in plină acţiune:
O săptămână excelentă vă doresc.
Am citit săptămâna trecută în ziarul “Adevărul” un articol scris de Grigore Cartianu, cu referire la evenimentul tragic petrecut pe 14 iulie. Mi s-a parut unul dintre puţinele materiale din presă care au comentat decent acest trist episod, şi mai ales unul dintre puţinele articole din care oamenii ar putea să inveţe ceva. Aşadar…
“Dacă Mădălina ar fi cunoscut-o pe ţaţa Ioana…
Atunci când se frânge o trestie, te întrebi: de ce? Pentru că o bate vântul, ţi se spune. Sau pentru că trestia e bătrână, gata, i-a venit sorocul.
Dar Mădălina Manole nu se afla la apusul vieţii, aşa cum a rânduit-o Dumnezeu, şi nici vifor prea mare nu părea să şuiere pe uliţa ei. Era o femeie în floarea vârstei, cu un trecut bogat şi cu un prezent aşezat. La 43 de ani, avea de toate: un soţ, un copil, părinţi, socri, prieteni. Plus o carieră plină de succese, plus o situaţie materială pe care mulţi ar invidia-o…
Avea, dar nu şi-a dat seama cât de fericită ar fi putut fi. Şi cât de important e să trăieşti ca să te bucuri de toate astea…
Tragedia „fetei cu părul de foc” îmi aduce în minte povestea unei bătrâne dintr-un sat uitat de lume. Îşi pierduse bărbatul în vremuri imemoriale (eu, unul, nu l-am prins în viaţă, deşi cunoşteam fiecare frunză din „prunii lu’ Lecu” şi beam apă zilnic din „izvoru’ lu’ Lecu”), iar copiii şi nepoţii erau departe, risipiţi în lume. Destinul o lovise crunt când singurul fiu care-i rămăsese alături, să-i fie mângâiere la bătrâneţe, murise înecat într-o fântână…
Ţaţa Ioana era o femeie bătrână, singură, lovită de sărăcie. Şi-a jelit fiul, şi-a oblojit cu buruieni bubele bătrâneţii şi a continuat să lupte pentru viaţă. Aşa stafidită cum era, bolnavă şi adusă de spate, îşi păştea zilnic cele trei-patru vaci, le mulgea, făcea urdă şi dădea zerul la porci. Se trezea în zori, pe răcoare, şi îngrijea grădina de legume. Plivea buruienile, înarmată cu o săpăligă preistorică. La amiază, când era arşiţa mai mare, se punea în patul ei cu saltea de paie şi dormea un ceas, două, apoi o lua de la capăt. Făcea de mâncare într-o tigaie, fierbea câţiva cartofi, punea două-trei mere în traistă şi ieşea din nou cu vitele la câmp. Iar în timp ce Joiana, Dumana şi Mercureana păşteau, bătrâna strângea vreascuri de pe la marginea pădurii, să aibă la iarnă, când o bate crivăţul.
Tot acolo, la câmp, ţaţa Ioana mai avea o ocupaţie: citea dintr-o Biblie veche, jerpelită, strânsă între două coperţi negre. Uneori o surprindeai citind cu voce tare - parcă recita dintr-un poem al copilăriei sale imemoriale -, dar nu se sfia. Convieţuirea cu Dumnezeu nu era un motiv de ruşine, chiar dacă unii o mai vorbeau urât pe la spate…
Ţaţa Ioana şi-a dus traiul, astfel, până după 80 de ani. Părea o nălucă, printre vacile ei, pe care le mâna pe uliţă, hei-hei-hei-hei, hei-hei-hei-hei… Nu s-a plâns niciodată de nimic şi nici nu s-a gândit să-şi ia viaţa. S-a bucurat de ea până la sfârşit, când din trupul ei firav s-a scurs, pe patul cu saltea de paie, ultimul strop de viaţă.
Femeia aceea bătrână, săracă, singură şi bolnavă descoperise că odihna se află la loc cu verdeaţă. Dar până la promisiunea odihnei de apoi, îşi găsise aici, pe pământ, cel mai frumos loc cu verdeaţă. “
