O zi pe an pasarile ciripesc fericite in ograda, purceii danseaza hora in cocini, vacile, cate mai sunt, dau din coada in ritm de samba iar oile behaie de parca n-au pascut iarba ci au fumat-o. E ziua cand se impart bucatele in sat.
Imi pare rau ca nu m-am nimerit anu’ asta pe-acasa sa simt si eu mirosul de cereale proaspat treierate, basculate pe prelata, masurate cu galeata si bagate in sacii albi de rafie. Poate la anu’…
Dupa cum vad, s-a schimbat locul unde se puneau an de an in scena toate astea. Daca pana acum orice om care urca la munte putea admira din masina furnicarul pe pod la Herghelie, anul asta hudita bisericii a ascuns spectacolul de ochii trecatorilor curiosi, oferindu-ne doar noua, simbetenilor, placerea sa savuram in liniste gustul belsugului.
Multumim inca o data reporterului misterios care si-a facut datoria si ne-a trimis poze la redactie, iar pentru cine doreste sa revada cum s-a desfasurat acest eveniment acum opt ani, prezentam in reluare filmarea din 2009.
Saptamana trecuta am mers la poduri sa vedem cine mai infunda si cine mai face baie acolo. Desi era in toiul lui august in zi de duminica…nimeni. Nu stiu daca din cauza pastravariei care e mai jos pe vale nu se mai face baie la poduri, sau poate copiii fac acum baie in alta parte…om vedea. Pana una alta, niste poze de la fata locului:
Unii i-au așteptat zeci de ani. Intr-un final au venit. O parte cu armata, la Cincu, ai noștri în concediu. Toata lumea a fost la Sâmbăta in vacanță zilele astea. De maine, inapoi la rutina zilnica. O vara linistita, cu umbra, racoare si plina de zâmbete vă doresc…
În Vinerea Mare a fost soare și frumos, la fel si sâmbătă, după care a venit frigul. Marți dimineața am prins un pic de soare, ocazie cu care am pozat Biserica inconjurată de flori, copacul roșu de la tanti Ana Șuteu din uliță, Hanul care prinde formă și pomii infloriți din grădină.
Ianuarie 2017 la Sâmbăta de Jos: zăpadă mare, lebede pe Olt, iepele-mame toate in grajd, Castelul rece și nelipsitul reporter misterios care ne trimite poze dar dorește să rămână în umbră. Domnule reporter plin de mister, nu ne mai ține in suspans și spune-ne cine ești…
”Am crezut că dacă mă trezesc în această dimineață cu ochii inchiși, voi reuși s-o prind pe toamnă de umbră. Presupunând că afară plouase cu vise uitate, i-am dat vântului adresa greșită a uitării. Între mine și tine e brumă…brumă arămie…” (Raluca Ștefania Mihai)